Madrigal pentru spitale — Colțea
Concert extraordinar în curtea Spitalului Clinic Colțea din București, cu Corul Madrigal și copiii Cantus Mundi.
Eveniment încheiat
Despre spectacol
Cu ocazia Zilei Mondiale a Siguranței Pacientului, curtea celui mai vechi spital din București a devenit un spațiu al muzicii, emoției și întâlnirii. Corul Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu, și copii din corurile Cantus Mundi au susținut, la 23 septembrie 2026, un concert extraordinar dedicat medicilor, actualilor și foștilor pacienți și familiilor acestora, în cadrul programului „Madrigal pentru spitale”, derulat de Madrigal și ASSMB. Accesul publicului a fost gratuit, pe baza rezervării online.
Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu ASSMB – Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București și cu sprijinul Spitalului Clinic Colțea – primul spital al Bucureștiului, în cadrul programului „Madrigal pentru spitale”, inițiativă inovatoare care aduce muzica corală în mediul medical, ca formă de sprijin emoțional și psihologic pentru pacienți, aparținători și personalul medical.
Concertul Corului Madrigal de la Spitalul Clinic Colțea a continuat experiența începută la Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu”, gazda primului moment artistic realizat sub umbrela „Madrigal pentru Spitale”.
Curtea Spitalului Clinic Colțea, aflat în inima Bucureștiului, a devenit pentru o seară un loc al întâlnirii între muzică și armonie, în cadrul unui eveniment unic prin amploare și deschidere. Vocile Corului Madrigal și ale copiilor din Cantus Mundi au răsunat într-un spațiu dedicat în mod obișnuit îngrijirii și recuperării, ca un gest simbolic de apropiere față de cei care lucrează în sistemul medical, față de foști și actuali pacienți, dar și familiile acestora.
Citește prezentarea concertului Madrigal pentru spitale la Colțea
Echipă artistică
- Interpretează
- Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”
- Dirijor
- Anna Ungureanu
- Concept
- Emil Pantelimon
- La pian
- Abel Corban
- Lumini
- Mircea Mitroi, Ruxandra Ilie, Ivan Klopov
- Sunet
- Andrei Marin, Cristian Loviște, Dan Gheorghe, Alexandru Sprînceană
- Cu participarea corurilor Cantus Mundi
- „Sunete și zâmbete”, dirijor Mădălina Maxim, „Fantezia Lunii”, dirijor Renata Petrică, „Magic”, dirijor Angelica Baciu
Informații practice
- Data și ora
- 23 septembrie 2026, 20:45
- Locație
- Curtea Spitalului Clinic ColțeaBulevardul Ion C. Brătianu nr. 1, București, București
- Acces
- Acces gratuit, cu rezervare
- Bilete
- Eveniment încheiat
Eveniment încheiat. Accesul a fost gratuit, cu rezervare.