RO
Română English Deutsch Magyar Italiano
Bilete

Publicat de Corul Madrigal

Spectacol suplimentar MADRIGAL: CHRISTMAS MOOD la București

Corul Madrigal anunță suplimentarea programului cu încă un concert „Madrigal: Christmas mood” la București.

Citește articolul

După epuizarea biletelor la toate spectacolele din București, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” anunță suplimentarea programului cu încă un concert „Madrigal: Christmas mood”.  Noul concert va avea loc pe 18 decembrie, ora 19:00, în Aula Magna a Universității Politehnica din București.

Biletele sunt disponibile pe platforma online Entertix.ro.

Dirijat de Anna Ungureanu, concertul propune o sărbătoare a muzicii de pretutindeni dedicate Crăciunului, într-un concept semnat de Emil Pantelimon și în scenografia lui Vladimir Turturica. Programul evenimentului aduce pe scena Aulei Magna a Universității Politehnica din București colinde internaționale consacrate din repertoriul Madrigalului, dar și reinterpretări moderne cu accente de jazz, cu participarea muzicienilor Abel Corban la pian, Joo Sandor Sebestyen la chitară bas și Iulian Nicolau la percuție.

Ca în fiecare an, copii din corurile Cantus Mundi se vor alătura Corului Madrigal, iar publicul va fi invitat să cânte alături de ei, celebrând împreună bucuria Crăciunului.

Încă de la înființarea sa, Corul Madrigal aduce în luna decembrie bucuria Sărbătorilor pe marile scene din întreaga țară, reunind românii în jurul muzicii și a emoției Crăciunului și transformând fiecare întâlnire cu publicul într-o experiență memorabilă.

Dirijor Anna Ungureanu | Regia Emil Pantelimon | Scenografia Vladimir Turturica | Light design Mircea Mitroi | Pian Abel Corban | Chitară bas Joo Sandor Sebestyen |  Percuție Iulian Nicolau | Director Programul Național Cantus Mundi Leila Popovici

Evenimentul este recomandat spectatorilor cu vârsta de peste 7 ani.

***

Sponsor principal Rompetrol

Sponsor Aqua Carpatica

Recomandat de Europa FM

Parteneri instituționali: Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, ARCUB, Casa Corpului Didactic, Centrul de Cultură Arcuș, Circul Metropolitan București, Domeniile Sâmburești, InfoCons, Institutul Cultural Român, Muzeul Național Brukenthal, Opera Comică pentru Copii, Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA, Rețeaua Privată de Sănătate „Regina Maria”, Senatul României, Soundfeed, Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, Televiziunea Română, UNIMIR, Universitatea Politehnica București, USAMV Cluj-Napoca, Vox Humana

Parteneri media: AGERPRES, Agenția de cArte, Amos News, B1 TV, B365, Bookhub, București Business, București FM, Business Talks, Digi24, Euronews România, Itsy Bitsy, Leviathan, Munteanu recomandă, Prima News, Radio France Internationale România, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio Trinitas, Revista Biz, Romania Journal, Spotmedia.ro, TVR Cultural, Zile și Nopți

***

CORUL MADRIGAL

Fondat în anul 1963 de către legendarul muzician și dirijor Marin Constantin (1925 – 2011), Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a devenit un reper al vieţii muzicale și diplomaţiei culturale naţionale și internaţionale. Este definit prin sonoritatea sa specifică, tehnica non-vibrato, amplasamentul stereofonic în scenă și costumele impunătoare. Repertoriul său este îndreptat către Renaștere, muzica preclasică și clasică, Romantism, muzica bizantină și creaţia contemporană românească și universală.

Din anul 2011, Corul Madrigal derulează Programul Național Cantus Mundi, cel mai mare program de integrare socială prin muzică a copiilor din România, inițiat de renumitul dirijor Ion Marin, ce reunește în prezent 2.510 coruri și peste 87.000 de copii din România și diaspora.

Înapoi sus ↑