RO
Bilete

expoziție · Arhivă

O moștenire creativă între generații

Iacob Lazăr · Rodica Lazăr · Ion Lazăr

11 septembrie – 5 octombrie 2025

Casa Madrigal · Aleea Dealul Mitropoliei nr. 11, București

Această pagină documentează o ediție din arhiva Galeriei Madrigal. Programul și condițiile de acces de mai jos se referă la acea ediție.

Afiș — O moștenire creativă între generațiiVezi afișul integral +

Despre expoziție

Familia de artiști Lazăr a traversat prin creația sa două generații de artă românească recentă: Rodica Lazăr (1931–2009) și Iacob Lazăr (1931–2022) – formați în anii tensionați ai comunismului și legați printr-un puternic parteneriat creativ – și fiul lor, Ion Lazăr (1960–2014), care a tradus în arta sa moștenirea creativă a părinților săi, într-un limbaj personal, apropiat de arta medievală românească. Curatoriată ca o istorie artistică de familie, expoziția aduce pentru prima dată laolaltă în București lucrările celor trei creatori timp de o lună, după expuneri parțiale ale tablourilor acestora la Centrul de Cultură Arcuș.

„Ion Lazăr a dezvoltat o profundă legătură sufletească atât cu complexul de la Arcuș, cât și cu ideea acestui proiect artistic. S-a implicat cu entuziasm în inițiativa de a crea rezidențe de pictură și de a contura o colecție de artă care să reflecte spiritul locului și direcția estetică propusă. Deși domeniul castelului din Arcuș nu ne mai aparține din 2015, spiritul lui Ion Lazăr legat de această inițiativă trăiește și astăzi. Este o onoare să putem prezenta această colecție impresionantă, atât la Sfântu Gheorghe, cât și la București – o colecție care poartă amprenta unei viziuni artistice coerente și profunde.” – a declarat Attila Kopacz, manager al Centrului de Cultură Arcuș.

Vizualurile expoziției

6 imagini