Hora Unirii, intonată de Corul Madrigal și copiii din Cantus Mundi la Muzeul Național Cotroceni

Cu prilejul împlinirii a 158 de ani de la Unirea Principatelor Române, Muzeul Naţional Cotroceni, împreună cu Administraţia Prezidenţială, a organizat luni, 23 ianuarie 2017, evenimentul „Locuri şi sunete ale Micii Uniri. Cotrocenii secolelor XVIII – XIX. De la mănăstirea Cantacuzină, la reşedinţa domnească a lui Alexandru Ioan Cuza”, cu participarea Corului Naţional de Cameră „Madrigal-Marin Constantin”.

În sală s-a aflat Preşedintele României, alături de reprezentanţi ai mediului academic şi cultural. Programul Național Cantus Mundi a fost reprezentat de coruri din București și Iași la eveniment. Dirijate de Anna Ungureanu, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și cele două coruri de copii au interpretat împreună „Hora Unirii”, simbolul Unirii Principatelor Române:

VIDEO: Hora Unirii