Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a inaugurat concertistic biblioteca British Museum

Marți, 24 aprilie, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, a susținut un concert la British Museum din Londra, în cadrul Festivalului „Europe and the world”. Evenimentul a fost precedat de prezența în direct a renumitului ansamblu în studioul BBC Radio 3, luni, 23 aprilie, pentru un recital în cadrul emisiunii „In Tune”, prezentată de Katie Derham.

 

Publicul numeros a depășit cu mult posibilitățile Sălii Rotonde de Lectură a British Museum, care s-a dovedit neîncăpătoare pentru toți cei dornici să asculte lucrările propuse de dirijorul Anna Ungureanu, de la madrigale și motete specifice Școlii Europene și până la lucrări românești de secol XX. Acustica remarcabilă a sălii a pus în valoare rafinamentul sonor al ansamblului, iar reacția publicului a fost pe măsură, aplauzele entuziaste continuând minute în șir. Celebra sală de lectură a fost inaugurată în anul 1857 și este unul dintre spațiile emblematice ale British Museum. Din 2013, Sala Rotondă de Lectură a fost închisă pentru public și a fost redeschisă temporar cu ocazia Festivalului „Europe and the world” din această primăvară.

 

„Avem această tradiție prin care încercăm ca cel puțin o dată pe lună să oferim un eveniment muzical vizitatorilor muzeului. Cu sprijinul financiar al guvernului german și prin intermediul festivalului Europe and the world”, iată că am găsit resurse financiare pentru a aduce și muzicieni din străinătate. Recitalul Corului Madrigal a fost o revelație, în primul rând prin faptul că s-a produs în spațiul celebrei săli rontonde de lectură, unde sunt adăpostite unele dintre cele mai valoroase manuscrise ale lumii, inclusiv muzicale. Apoi pentru că în acest spațiu în care liniștea domnește de secole nu au mai avut loc evenimente muzicale, cred că este o premieră absolută. Corul Madrigal a făcut să răsune astăzi între aceste ziduri una dintre cele mai frumoase interpretări muzicale. Suntem recunoscători că acest eveniment a putut avea loc și sperăm că veți reveni”, a declarat Hilary Williams, Art History Education Officer la British Museum.

 

La concert au participat Excelența Sa Dan Mihalache – Ambasadorul României în Marea Britanie și Dorian Branea – Directorul Institutului Cultural Român la Londra. Ambasadorul României a vorbit despre importanța diplomației culturale, realizată cu atâta forță și autenticitate de acest organism cultural care, de 55 de ani, poartă cultura românească pe toate meridianele – Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

 

Pentru corul nostru este un moment istoric. Am fost invitați să inaugurăm concertistic unul dintre cele mai importante altare ale cărții din lume – Biblioteca (Grand Court) de la British Museum. M-a surprins extrem de plăcut să văd sutele de oameni strânse în așteptarea unui loc la concertul nostru. Te emoționezi, ca român, când într-o țară cu o asemenea tradiție corală, auzi publicul spunând că este cel mai bun cor pe care l-au auzit vreodată. Aproape că nu s-a respirat în timpul concertului, iar bis-urile cu lucrări românești au ridicat sala în picioare, a declarat Emil Pantelimon, Managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

 

Festivalul „Europe and the world” se desfășoară în perioada 16-29 aprilie 2018 și este un proiect cultural organizat de British Museum și Staatliche Kunstsammlungen și finanțat de Ministerul German de Externe. Aflat la prima ediție, evenimentul sărbătorește interacțiunile culturale ale Europei cu lumea, printr-o suită de spectacole muzicale inedite și diverse și într-o serie de conferințe, programate de directorul artistic Daniel Kühnel.

 

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925–2011), Corul Madrigal a susținut peste 4500 de concerte aplaudate de melomani de pe întreg mapamondul, impunându-se astfel ca un adevărat „brand de țară”. Este etalonul mondial al muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală. În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul “Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summitului Global de Religie, Pace şi Securitate.

 

Biroul de presă,

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”