Concertul Extraordinar de Paști al Corului Madrigal la Ateneul Român: 800 de spectatori în sală și peste 80 000 live online

ConcertMadrigalAteneulRoman_1

În Duminica Floriilor, Sala Mare a Ateneului Român a găzduit Concertul Extraordinar de Paști al Corului Național de Cameră “Madrigal-Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu. Pentru al 54-lea an consecutiv, glasurile celui mai longeviv și renumit ansamblu coral din România au vestit sărbătorile pascale, aducând emoția celui mai însemnat eveniment din calendarul creștin în inimile tuturor celor prezenți în sală. Concertul s-a desfășurat cu casa închisă, publicul având ocazia să-l urmărească și online, în transmisiune directă pe pagina oficială de facebook a Corului.

Programul concertului a cuprins compoziții universale, în prima parte, și muzică românească tradițională, bizantină și modernă, în a doua parte, unele dintre lucrări fiind interpretate în prezența autorilor, aflați în public.

“În această seară am simțit din plin emoția madrigaliștilor și a publicului, iar comuniunea dintre scenă și spectatori a fost una foarte specială. Am avut marea bucurie de a-i avea alături de noi pe maestrul Constantin Arvinte, pe Florian Costea și pe Grigore Cudalbu, autori ai lucrărilor pe care le-am interpretat în concert. Este un moment deosebit atunci când creatorul își întâlnește creația”, a declarat Anna Ungureanu, dirijorul celebrului ansamblu coral.

ConcertMadrigalAteneulRoman_2

Cu două zile înainte de concert, peste 700 de copii înscriși în Corurile Cantus Mundi din București au luat parte la repetiția generală a Corului Național de Cameră “Madrigal-Marin Constantin”, astfel bucurându-se atât de o ocazie excelentă de studiu, cât și de vizitarea unuia dintre simbolurile arhitectonice ale României, care are o poveste impresionantă – Ateneul Român.  Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Teatrul Excelsior și Primăria Municipiului București, în cadrul proiectului „Nicio Școală Fără Cor”.

“De Florii, Corul Madrigal a adus emoție publicului care a umplut sala Ateneului Român. Repertoriul foarte bine selectat a stârnit aplauze care au curs minute în șir, iar noi toți am plecat acasă cu un gând special înainte de Săptămâna Patimilor. Echipele reunite ale Corului Național de Cameră “Madrigal – Marin Constantin” și ale Programului Național Cantus Mundi vă urează sărbători luminate!”, a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului.

ConcertMadrigalAteneulRoman_3 (repetitia generala)

Corul Național de Cameră “Madrigal-Marin Constantin” este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925–2011), Corul Madrigal a susținut peste 4100 de concerte aplaudate de melomani de pe întreg mapamondul, impunându-se astfel ca un adevărat “brand de țară”. Este etalonul mondial al muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală.