Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, în concert la Satu Mare și Medieșu Aurit

Pe 6 octombrie, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, va susține un concert în sala Filarmonicii Dinu Lipatti din Satu Mare, alături de membrii Corului Medieșana din comuna Medieșu Aurit. Prezența Corului Madrigal la acest eveniment este ocazionată de sărbătorirea a  45 de ani de când soții Ioan și Ileana Petrovici conduc Corul Medieșana, unul dintre cele mai longevive ansambluri corale din regiune. „În Corul Medieșana, înființat în 1934, cântă astăzi trei generații: avem 40 de membri, atât tineri de 20 de ani cât și oameni de peste 60 de ani. Anul acesta se împlinesc 45 de ani de când soții Ioan și Ileana Petrovici dirijează ansamblul și tocmai de aceea ne-am gândit să sărbătorim și să invităm alături de noi corul numărul unu în Europa, Corul Madrigal”, spune Mihai Radu Iancu, primarul comunei Medieșu Aurit, el însuși membru al Ansamblului Medieșana din 1991. Membrii Corului Madrigal vor avea, cu acest prilej, mai multe activități în județul Satu Mare. Între 4 și 5 octombrie, echipa Programului Național Cantus Mundi va susține un workshop în comuna Medieșu Aurit. Cantus Mundi este un program național de integrare socială prin muzică, al cărui scop este formarea a peste 4000 de dirijori și coruri în toată România. Nu în ultimul rând, în 7 octombrie Corul Madrigal va cânta în cadrul unei gale organizate în fața Castelului Lonyai, un impresionant castel medieval situat chiar în Medieșu Aurit, alături de coruri de copii din Programul Cantus Mundi din județ. La finalul spectacolului, vocile copiilor se vor împleti cu cele ale madrigaliștilor, intonând împreună o frumoasă piesă, precum și Imnul...