Concertul Extraordinar de Paști al Madrigalului pe scena Ateneului Român

Sâmbătă, 23 aprilie 2016, începând cu ora 18:00, Sala Mare a Ateneului Român găzduieşte Concertul Extraordinar de Paști, susţinut de Corul Naţional de Cameră “Madrigal – Marin Constantin”. Biletele sunt disponibile în reţeaua bilete.ro. Sub bagheta Annei Ungureanu, Corul Madrigal va oferi publicului un program special, ce include atât piese cu specific pascal, cât și creații celebrele ale maestrului Marin Constantin, care au făcut istorie în repertoriul ultimelor cinci decenii. „Cel mai important eveniment al primăverii se apropie cu pași repezi. De ziua Sfântului Gheorghe, în ajunul Floriilor, Madrigalul va aduce Lumina pe scena Ateneului. În ajunul Săptămânii Patimilor, vă invităm să dați glas sentimentelor de iertare și împăcare, așa cum Madrigalul va răsuna în templul muzicii.”, a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră “Madrigal-Marin Constantin”. Înființat în anul 1963, de către reputatul dirijor Marin Constantin, Corul Național de Cameră “Madrigal – Marin Constantin” a susținut peste 4100 de concerte pe cele mai prestigioase scene din Europa, America și Asia. Este etalonul mondial al muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, creația bizantină și muzica contemporană românească și...