Al 51-lea Concert de Crăciun al Madrigalului

Duminică, 14 decembrie, Ateneul Român va găzdui cele două concerte de Crăciun ale Corului Național de Cameră Madrigal – Marin Constanti. Dirijate de Anna Ungureanu, cele două evenimente (ora 17:30 și ora 20:00) aduc în fața publicului bucureștean tradiționalele colinde de Crăciun pe care Madrigalul le interpretează de 51 de ani. Cu o experiență dobândită pe parcursul celor 4100 de concerte susținute și cu un repertoriu greu de egalat, Corul Național de Cameră Madrigal – Marin Constantin pregătește pentru iarna aceasta un regal de colinde și cântece de iarnă din repertoriul românesc și internațional. “Anul acesta, Madrigalul se apropie de oamenii de rând. Am pus în vânzare bilete pentru toate categoriile de public, cu intenția de a oferi posibilitatea participării la tradiționalul și mult râvnitul Concert de Crăciun, tuturor acelora care ascultă muzica Madrigalului de zeci de ani și care iubesc sunetul nostru. De departe, în perioada sărbătorilor de iarnă, acesta este cel mai frumos și mai călduros concert clasic românesc.”, a declarat managerului Corului Național de Cameră Madrigal – Marin Constantin, Maria Stoica. Bilete sunt disponibile în rețeaua Bilete.ro, la Casieria Hotel Ibis București, Casieria Metrou Unirii 1 București, Casieria Palatul Copiilor București, Casieria Sălii Radio, la 520 de oficii poștale ale Companiei Naționale Poșta Română, în magazinele Inmedio și Germanos. Prețurile biletelor variază între 60 și 200 de lei, după cum urmează: Categoria 1 (Loja Regală) – 200 lei, Categoria a II-a (primul rând de loji) – 150 lei și Categoria a III-a – 60 lei. Corul Madrigal a fost înființat în anul 1963 de către reputatul dirijor Marin Constantin, susținând până în prezent concerte pe cele...

Corul Madrigal concertează în Stephansdom, Viena

AAA   Corul Național de Cameră Madrigal își continuă turneul internațional în Viena, pe scena celui mai important și cunoscut edificiu gotic european: Stephansdom. Anul acesta, sunetul celebrului cor s-a făcut auzit în Bruxelles, Vilnius, Riga și Beijing.   Vineri, 10 octombrie, cu începere de la ora 20:30, renumitul ansamblu cameral fondat în 1963 de către muzicianul Marin Constantin, va susține un concert extraordinar în Stephansdom, Viena. Programul pe care Corul Madrigal îl va prezenta în cadrul acestui eveniment este dirijat de Anna Ungureanu și conține muzică renascentistă, românească bizantină, folclorică, clasică și contemporană. Turneul este susținut de Institutul Cultural Român, prin ICR Viena.   “Este un an cu activitate de înaltă ținută a corului nostru, la nivel internațional. Concertul pe care îl vom susține mâine seară la Viena, în celebra Catedrală a Sfântului Ștefan, este o dovadă a acestui lucru, Madrigalul promovând așa cum se cuvine imaginea culturală a României. Am demonstrat în al 51-lea an de existență, la a 6-a generație de madrigaliști, că suntem un puternic brand cultural de țară.”, a declarat Maria Stoica, managerul Corului Național de Cameră Madrigal.   Corul Madrigal a fost înființat în anul 1963 de către reputatul dirijor Marin Constantin, susținând până în prezent peste 4100 de concerte pe cele mai prestigioase scene din Europa, America și Asia. În anul 1992, după înregistrarea a peste 40 de discuri și promovarea artei la cele mai înalte nivele, corul a fost inclus pe lista valorilor Patrimoniului imaterial UNESCO. În cadrul celei de-a XXI-a ediții a Festivalului Internațional „George Enescu” (2013), Corul Madrigal a primit din partea Federației Asociațiilor, Cluburilor și Centrelor pentru UNESCO...