1967 – Dirijorul Leopold Stokowsky, Marin Constantin si Madrigalul

1967 – Dirijorul Leopold Stokowsky, Marin Constantin si Madrigalul

 

După cum se ştie, între anii 1965-1976, eu am lucrat pentru Arhiepiscopia noastră Ortodoxă Romană din SUA şi Canada. În această calitate, în 1967 am venit în țară pentru unele treburi, pentru câteva săptămâni şi, în acest timp am fost invitat la o cină de către maestrul Marin Constantin acasă la dânsul. În timpul acestei cine revenind la discuțiile noastre anterioare, i-am mărturisit că românii din America resimt din ce în ce mai puternic lipsa unui disc de colinde, cei bătrâni simțind dorul de ele, iar cei tineri necunoscându-le deloc sau aproape deloc. Spre marea mea surpriză, maestrul Marin Constantin îmi spune că banda este deja făcută de mai multe luni şi că aşteaptă de atâta vreme la Electrecord, fără ca această întreprindere să aibă curajul să facă din ea un disc, întrucât este vorba de un conținut religios, mistic, şi, că, deci, este imposibil să apară. Atunci mi-a fulgerat prin minte un gând şi l-am întrebat pe maestrul Marin Constantin.

–     Aveti cumva o copie sau un duplicat al acestei benzi?

–     Da, sigur că am.

–          Unde este?

–          Aici, la mine în dulap..

–          Vă rog, foarte mult, să mi-o arătați.

–           

A scos-o din dulap, mi-a pus-o în mână şi eu am zis:

–          Vă mulțumesc! Am să plec cu ea în America şi voi încerca să fac discul acolo, în Statele Unite, fără să întreb pe nimeni.”

(Înalt Prea Sfintitul Părinte Valeriu Anania, fostul Mitropolit al Vadului, Feleacului şi Clujului)